E miercuri. Sunt furios, supărat, turbat, înverșunat, frustrat. Ma simt păgubit, privat de un drept: dreptul la soare. Și Bacovia asta de afară, mă scoate din pepeni. Înțeleg că este sfârșit de toamnă, dar se simte ca și cum ar fi sfârșit de tot.
Îmi amintesc de discuțiile pe care le aveam cu un prieten poet, mult mai în vârstă și mai deștept, care avea aceeași problema ca mine: lipsa soarelui îi golea de viață și îl apucau gândurile "profunde". Pentru el era o enigma cum omul (avand constiinta mortii) poate face atâtea lucruri intr-un interval de timp asa mic. Si, culmea, nu o ia razna cu acea apăsare fenomenală, cotidiană, funebră: actul de deces in buzunar. Pentru că asta este. Ne naștem cu această cruzime. Omenirea este un imens lagăr de exterminare iar noi, oamenii, avem conștiința cotidiana a faptului ca vom muri. Si cu toate astea funcționăm.
Kant spunea ca moartea e ca Polul Nord: știm ca e acolo dar nu credem că ajungem vreodată. Ceva blochează conștiința funebrului. De unde rezultă că subconștientul nostru stie muuuult mai multe despre moarte. Și-i transmite conștientului "relax dude, stay cool. It's not so bad".
Tot poetul mi-a indicat sa citesc o carte "Plugarul si Moartea". Și de atunci tot o recitesc.
Asta noapte am citit-o iarăși. Pentru că nu aveam somn. E vorba de un tip care ii reproșează Morții o grămadă de chestii. Moartea il ascultă, încearcă sa-l calmeze cu aceleași platitudini pe care le știm cu toții. Ca nimeni nu scapă, ca fiecare e dator cu asa ceva. Bla-bla-urile curg. Si la final apare Dumnezeu care, împăciuitor, le spune ca ambii au dreptate.
WTF? Adică pana si dreptatea divina este relativa? Si m-am înfuriat si mai tare. Pentru ca nu exista mult-promisa libertate. Sau acea libertate exista doar "in acte". In realitate pendulăm între binoame. Suntem limitați.
Avem libertatea de a a alege sau stânga sau dreapta. Disjuncție exclusivă. Dar poate eu vreau sa merg spre zenit sau nadir. Sau in ambele in același timp. Nop...nu se poate. Spre acele locuri poți doar visa.
Avem libertatea de a alege o culoare preferata din interiorul intervalului alb-negru. Dar de ce? Mie-mi place culoarea alcamiu. Pai nu, nu trebuie sa-ti placa. Nu este in interval ROGVAIV. Deci nu exista.
"Omul este atat de liber incat si-a ales sa fie muritor" zicea unul dintre sfinții din calendar, referindu-se la actul creatiei. Habar n-am care. Cred ca cel zis si "gura de aur". Serios??? Ce treaba am eu cu faptul ca prostul de Adam a mușcat dintr-un măr? Sau ca Eva a fost sedusă de un sarpe?
Nu, domnule, n-am nici o treabă cu asa ceva. Eu acum trăiesc si nu trebuie sa trag pentru greșelile altora. Ți se promite marea cu sarea. De ce m-ar interesa "muzica celesta"? Imi place "muzica mundana" asa cum este. Il prefer pe Minculescu spunând "buna seara, prieteni" decât sa aud coruri de androgini îngânând ceva veșnic.
Nu eu am ales să mă nasc. Nu m-a întrebat nimeni, nu am cerut asta. M-am trezit aici, plin de întrebări, cu o condamnare la moarte in buzunar (cum zicea prietenul meu poet), fără niciun răspuns la întrebarea sensului vieții. Era mai cinstit asa: te-am adus aici, sensul vieții tale e asta, fii obedient etc. Dar nu. E cam si cum ai cumpăra un Boeing fără carte tehnică si il conduci fără să fi făcut o ora de aeronavigatie.
Mă simt ca un șoarece intr-un labirint, urmărit cu interes de un om cu halat alb.
Blue pill or red pill?
Aoleu, ce poza! Brrr... Ma refer la poza pentru ca ai zis ca stergi toate comentariile care nu au legatura cu poza. Faci poze foarte frumoase. Dar de scris...ar trebui sa te apuci de o carte. Vorbesc serios. Esti foarte talentat.
ReplyDeleteIar azi mi-ai dat o stare, incat cred ca imi iau o zi concediu, ma bag sub plapuma si nu mai ies pana maine :))).
Exista și aceste zile....Zile când încă de dimineața ai un nod în gat, când gândurile încă sunt urzite incalcit de peste noapte. Ca o povara nevăzută care-ți apasă pe suflet. Cand simți o lespede pe piept gata sa izbucnește in plâns dintr-o clipă în alta.
ReplyDeleteExista și aceste zile. ...Zile cand totul e de nesuportat. Zile când lucrurile simple, cotidiene, îndatoririle obisnuite, ti se par un munte. Și simți o epuizare neinteleasa, o neputință insuportabilă în fata finalului inevitabil.
Exista și aceste zile ....Zile în care desi ești in lume, intre oameni, te simți atât de singur, atât de strain. Zile în care ii auzi pe cei din jurul tău, vorbind, bucurandu-se de viață, de implinirile lor, dar tu ramai apatic, paralizat în tine și rănit.
Exista și aceste zile...
Fie. Nu contează. Sa existe. Tuturor se întâmplă..
Doar sa nu ne lăsăm. Sa nu pemitem sa ne răpună.
Nu trebuie sa ne intristam .
Exista și aceste zile. Ele cu treaba lor, tu cu treaba ta.
Sa înveți sa te menții în echilibru, sa cazi, sa te ridici, sa-ți înfrângeri nervii, furia, invidia, sa faci greșeli, sa te smerești și sa lupți ca să le îndrepți, iarăși și iarăși de la început.
Sa rabzi ciudățenii și capricii, chiar și meteo, sa ai bunatate și seninătate este calea spre maturizare și înțelegere.
Ar trebuie sa fim mai cumpatati si intelepti in automedicatia sufletului. Blue pill sau red pill.
Iar cele doua culori opuse arata frumos în același cadru, sau de sine stătătoare. Însă prefer metafora vizuala a alăturarii opuselor pentru a se potenta sau alcaliniza reciproc. Asadar, sa privim copacul din fotografie.
Foarte frumos...îți mulțumesc. /Hug
DeleteDupa postarea asta si dupa ultimul comentariu, cred ca voi tacea vreme de cateva saptamani bune. Imi voi reevalua viata, voi suna oamenii pe care nu am vrut sa ii sun din orgoliu, voi iarta tot ce voi putea ierta si sper sa pot ierta tot.
ReplyDeleteSi iata cum, un blog de fotografie, devine usor, usor, unul de consiliere psihologica; ce dragut! Se poate si in privat? 🤪
ReplyDeleteRazi tu, dar pe mine m-a terminat postare asta. Mi-am dat seama ca toate rahaturile din capul meu si lucrurile batute in cuie- principiile alea ridicole care ma opresc in a fi fericita- sunt blowin' in the wind, vorba lui Dylan. Reconfigurare traseu, cautat si iertat oamenii din viata mea.
DeleteCa de la fotograf la fotograf, da-mi voie sa iti atrag atentia ca lumea este foarte expansiva, sub protectia anonimatului. Eu sunt patit. Asa ca te sfatuiesc sa iti inchizi sau moderezi comentariile (nu stiu cum ai bifat cu Google). Altfel iti vor strica blogul. Si e pacat pentru ca ai niste fotografii foarte bune.
ReplyDeleteLasa nu mai da tu sfaturi. Blogul se cheama Photo&Stuffs. Cred ca se pot discuta diverse, in limita bunului simt, atat timp cat proprietarul impune anumite reguli pe care noi le vom respecta, normal, pentru ca aici e casa lui.
Delete