Am trecut pe lângă acelasi copac. Era ceață, iar copacul plin de promoroacă. Totul inghețat. Am zâmbit. Nope, nu sunt ca el. Nu am sloiuri de gheață pe mine și în mine. Deschid cerul cu inima mea. Ochii îmi sunt calzi chiar și atunci când îmi cade roua peste ei. Și nu ucid suflete lăsând în urma mea schelete tăcute. Vreau doar minunea mea de Crăciun. Atât. O merit.
Da, Robert. O meriti. Daca as putea, ti-as da-o eu. Insa iti pot da doar atat: sunt norocoasa ca te-am cunoscut, ca imi esti prieten. Niciodata nu voi uita imbratisarea aia pe care mi-ai dat-o cand nu vedeam speranta nicaieri. Si nici cuvintele tale. M-au asezat pe drumul bun. M-ai salvat. Au trecut aproape 20 de ani de atunci. As vrea sa iti returnez...dar sunt departe. Si nu pot. Nu sunt tu. Insa sa stii ca esti in toate rugaciunile mele. Poate ajuta...
ReplyDeleteEu nu te stiu. Doar de aici. Si nu am observat vreun moment de raceala. Dimpotriva. Esti foarte cald. Poza este foarte frumoasa. Dar mie imi clantane dintii cand ma uit la ea :)))
ReplyDeleteFoarte frumoasa poza si ai surprins frigul perfect. Acum stau pe calorifer :).
ReplyDeleteUnul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au intamplat a fost ca te-am cunoscut. Nu sunt doar vorbe, sa stii. Poza asta nu are nimic de-a face cu tine. Si cine te cunoste, stie. Cine nu a reusit sa te cunoasca pana acum, nu va fi in stare nici de acum inainte. Fii pe pace. Vei avea ce iti doresti. Hobbitica ta este pe undeva. Doar ca nu stie inca :).
ReplyDeleteFiecare postare a ta este o bucurie pentru mine. Inclusiv cea de acum, chiar daca mi se pare foarte trista. Poate de la frigul din poza.
ReplyDeleteBa fecior, bravo! Stiam ca esti artist, dar credeam ca doar la muzica. Este surprinzator ce faci. Poate vorbim la o palinca.
ReplyDeleteTu ziceai ca esti incepator? Daca e asa, atunci vreau si eu sa fiu. Sa uit 20 de ani de fotografie si sa o iau de la capat. Poate nu e acea fotografie cu care ne-am obisnuit cu totii, aia care arata realitatea. Dar cine defineste cum trebuie sa fie o fotografie? Sau cine e atat de arogant incat sa stie ca realitatea lui e batuta in cuie? Mie imi place ce vad. Nu stiu cum faci, dar fotografia ta transmite. Daca ai vreun pont...
ReplyDeleteIncredibila transmisia. Cu totul. Cuvant si fotografie. Sunt impresionata. Iti urmaresc blogul ca pe un serial de buna calitate. Astept postarile cum asteptam acum cativa ani cate un nou episod din GoT. Simt profunzimea ta. Sper sa nu par patetica. Mi-esti tare drag. Sper sa iti fie bine si sa ai minunea ta.
ReplyDeleteVad o gramada de comentarii frumoase. Despre poze, despre tine, despre ce vor ei. Si cred ca sunt sincere. Mai ales ca sunt sub protectia anonimatului. Inainte mai comentai si tu. Acum taci. Cred ca te-ai lipsi de toate. Imi place ce faci aici. Cum cristalizezi un grup. Vad ca oamenii se simt bine cu tine. Asa esti tu? Este un rol pe care il joci? Te intreb pentru ca pozele, cuvintele, starile sunt diverse si ma ametesti. Esti foarte complex, inspiri, transmiti, intristezi, bucuri. Asa esti tu? Daca da, atunci ai o dezinvoltura rara de a fi cu oamenii. Cred ca esti un bun comunicator. Sa nu pierzi asta.
ReplyDeleteasta iti pot confirma eu: foarte complex si diferit.
DeletePoti spune mai multe?
DeleteDa, dar nu cred ca i-ar placea. Cred ca ar fi bine sa ne rezumam la poze.
DeleteAm inteles
DeleteDe asta e bine sa te mai uiti pe profilurile de pe facebook. Descoperi lucruri minunate. Sunt deja de 30 de minute pe blogul tau si, chiar daca te stiam de pe fb, iti descopar o noua latura. Este foarte frumos ce faci. Reusesti sa ma impresionezi de fiecare data. Ar trebui sa te deschizi mai mult.
ReplyDeletePăcat ca.. "de când Anastasia trecea", niciun comentariu din partea fotografului :)
ReplyDeleteCare Anastasia?
DeleteOare de ce? S-o fi saturat de palavrageala voastra.
DeleteUitasem ce era mai important, nu trecea oricum, ci "duios" :)))
ReplyDeletenu inteleg. despre ce vorbesti?
DeleteDespre o postare draguta de a lui, cine l are pe fb stie despre ce vorbesc :)
ReplyDeletelink sa vedem si noi
DeleteAm vazut si poze mai bune executate tehnic. Mult mai bune. Insa tu ai ceva al tau. Stilul tau vorbeste. Pozele tale sunt intr-un anumit fel. Nu neaparat frumusetea atrage la ele ci faptul ca iti vine sa stai cu privirea acolo si, dupa un timp, sa zambesti. Dar niciodata nu zambesti la fel. Ci deschis, sau amar, sau nostalgic sau fericit, sau... Bai, felicitari!
ReplyDeleteSunt si foarte frumoase. Poate nu cele mai, dar altfel nu te-ar atrage
DeleteCred ca vorbesti despre editare, cand spui tehnic. Omul a zis ca nu stie sa editeze si face editare minima. Citeste in alte postari cand explica ce face. Insa pozelor nu ai ce sa le reprosezi ca incadrare, frumusete, stil. Stilul pictural pentru fotografii este foarte rar si nu iese tuturor. De cele mai multe ori rateaza. Lui ii iese. Si ii iese pentru ca in stilul pictural trebuie sa pui mult suflet si sa ai ceva acolo. Ceva mai mult. Nu este doar o simpla declansare a unui aparat cum vezi in toate pozele frumoase si editate ale unor mari fotografi. Si, dupa 25 de ani de fotografie, stiu ce vorbesc. Am incercat si eu, nu a mers.
DeleteEste atat de frumoasa fotografia ta...Copacul tau arata ca o carte postala pe care am primit-o acum 30 de ani. Mi-a starnit amintiri placute. Mai lipsesc luminitele si uite ca ai un arbore de Craciun. Si, daca tot se apropie sarbatorile, iti doresc sa le ai linistite, inconjurat de oameni dragi ziua si imbratisat de brate iubite noaptea. Si orice minune iti doresti, sa ti se implineasca.
ReplyDeleteAha. Te-am prins, De asta nu mai postezi pe facebook. Mi-era dor de pozele tale. Si de cuvintele tale. Chiar. De ce nu mai postezi si pe facebook? Noroc ca m-am uitat pe profilul tau si am vazut ca ti-ai facut blog. De ce nu ai zis nimic? :))) Te imbratisez cu drag:)
ReplyDeleteO sa-mi cer scuze anticipat. E primul comentariu si ma voi rezuma la cateva randuri, sa spun de ce il scriu.
ReplyDeleteA devenit o rutina ca in fiecare dimineata, la cafea, sa citesc blogul tau. Astept cu sufletul la gura sa mai postezi cate ceva. Iar cand nu postezi, reiau postarile din trecut. Creezi dependenta. Pozele tale seamana cu unele picturi pe care le apreciez, iar cuvintele... scrii ceva si imaginea a ceea ce scrii imi apare in fata. Nu iti spun cat de talentat esti, pentru ca stii deja. Insa vreau altceva: sa cunosc omul din spatele blogului. Pentru ca blogul m-a fascinat. Omul e la fel de fascinant? Ce zici? Esti dispus sa bem o cafea? Vreau sa te asigur ca sunt foarte educata si stiu diferenta dintre nebunie si admiratie.