O noapte

 

    Aici, într-o noapte, am mângâiat visul. Vis între doua ferestre. Razele diminetii mi-au deschis genele așezate in rugă. Si dorul a stat sprijinit, aruncând în geam așchia Lunii. 

    Am cartea la aceeași pagină pe care au căzut flori de măr, apoi flori de liliac, apoi flori de salcâm, apoi de câmp, de floarea-soarelui, acum de gheață…. Gândurile mi le varsă în cupe și le usuc pe vitralii. Acasă mă așteaptă oglinda atârnată într-un cui strâmb căutând nemurirea lui Kundera... Si nu mai sunt eu, e doar o umbră a aceluiași gând ce reflectă culoarea iubirii spusă altfel...

    Port în suflet pe toți. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine este vrednic și cine este nevrednic. Încerc să nu judec. Nu reușesc tot timpul. Încerc iarăși. Sau viața mă învață să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă... Mângâi, chiar dacă... Îmbrățișez, chiar dacă...

    Singur mă ridic când urlu de durere într-un strigăt mut. Un sunet de înger fara clopot. Omul, a venit, a văzut urletul, dar a trecut pe lângă... pe alături. Sau a râs.

    Am învățat să-mi fac aripi din cuvinte, să zbor dincolo de dorințe. Acolo unde fericirea își face cuib. Suspinul unui izvor imi aranjează ca pe niste cărți gândurile despre lume. Încă mai trag de crengile înverzite si le aduc tot mai mult în mijlocul sufletului ca să devină padure răcoroasă pentru zilele dogorite ale vieții.

    Inima mea e doar una si viata mi-a dat-o de-a dura ca în povestea turtiței fermecate. Iar si iar dărâm hambarele omului celui care am fost si măresc inima. Însă mor anotimpuri...unul după altul.

    Ochi care nu se mai văd. Mâini care nu se mai ating. Buze care nu se mai sărută. Îmbrățișări care nu mai au pereche. Trupuri mutilate sau nu de viață cetății, închise în închisori, pentru că undeva, cândva, cineva a împărțit dreptatea altfel. Abuzuri. Învinuiri. Răstigniri. Renunțări. Jertfe. Înecăm dureri, furii, emoții. Întrebări fără răspuns. Răspunsuri fără întrebări. In piatră nu exista suferință, dar în frica de piatră da…

    Aud tăcerile surde sau tăioase. Cunosc privirile pierdute sau apăsate. Simt durerile trăite. Omul lipsă, prezența absența, mâna neatinsă. Frica de miros. Pereți albi. Îmbrățișări în aer. Durerea ta - durerea mea. Bucuria ta - bucuria mea. Tăcerea ta - tăcerea mea. Oglindă-oglinjoară....

    Deznădejdea amăgește sufletul. M-ai lovit peste obrazul stâng, nu-i nimic. L-am intors si pe dreptul, ba mai mult, ti-am oferit chiar o compresa pentru a o pune pe mana cu care m-ai lovit....poate ti s-a invinetit.

    Sunt o lumanare. Ard, ma sting, sunt reaprins. Sunt tot in toate. Bucati din mine in ochii tuturor. Dupa norocul sau comoditatea lor. Consistenta polenului. Viata, inima, gandurile imi sunt uitate. 

    Sarbatori fericite tuturor, cu cei dragi alaturi!