Încep să mă adun.. as vrea sat nu mă mai risipesc ... parcă am avut consistența polenului. Și vântul asta aproape de primăvară m-a răspândit în aer. Acum parcă mă întorc. Datorită uluitoarei capacități de a aduna bucăți din mine si de a le așeza la loc în corpul meu. De fapt nu adun eu nimic. Ele, bucățile, se adună la loc. Urăsc fragmentele si trunchierile deși asta nu se vede. Fragmentele care se desprind de mine sunt instinctiv cosmetizate la margini si dau senzația de tot unitar. Asta e tot. Bucățile din mine formează entități separate care pentru majoritatea lumii sunt suficiente si complete. Gata pentru a fi etichetate. Atunci, pentru ei sunt doar intr-un singur fel :
" un tip dragut"
" un om periculos"
" un baiat destept"
" ... egoist"
" un barbat puternic"
„un monstru”
" un copil"
"...pervers"
„un om minunat”
„bland”
“un om de nimic”
" un om cu un simt al umorului special"
" .... cinic"
“…priceput”
" ....arognat"
“…inteligent”
" ... nesimitit"
“…cald”
" ... crud"
“iubeste frumosul”
"un om odios"
“…talentat”
" esti norocos sa ai un prieten ca el"
" fereste-te .. nu ai nevoie sa interactionezi cu el"
Bucăți din mine pe buzele și in ochii altora. În bucăți valorez diferit în funcție de norocul fiecăruia. Eu tot sunt altfel. Am întâlnit oameni care au avut răbdarea sau capacitatea să privească toate bucățile astea împreună și să mă descopere așa cum sunt …tot ... eu... pe ăștia îi voi păstra cu sau fără voia lor. Îi voi păstra în mine. Este vorba de răbdare și timp și dăruire. Toate astea nu le avem decât pentru cei pe care îi iubim. Nu pentru cei ce declarăm că îi iubim.
No comments:
Post a Comment