Pauza

 

Poza asta e făcuta într-un loc de o sălbăticie absolută. La ora 05:30. După o noapte în care am jucat șah cu ursul. Un urs care a venit în vale la o stână aflată la vreo 3 km de cortul meu. Dar el nu a venit să mănânce oile ci să cerșească mâncare. Iar eu abia a doua zi am aflat. Că ursul e binecunoscut in zona, iar ciobanii i-au pus numele Ursachi, într-un efort imens de imaginație. Nici câinii nu-l mai latră, îl schelălăie a joacă. Cică nu pleacă până când ciobanii nu ii dau o strachina cu zăr. Insa eu nu știam asta. Așa că în momentul în care auzeam trosnitură de urs, începeam să fluier, domnu' Boschet fugea, eu ațipeam, iar auzeam, iar făceam scandal, iar fugea. Și așa mi-a sărit somnul, am făcut un foc și m-am zgâit in el până dimineață. 

Mi-a prins bine pauza asta. In definitiv toți suntem niste pauze pentru cineva. Acum înțeleg foarte bine batista. Din punctul ei de vedere, se simte specială. "Uite, dintre milioanele de batiste, pe mine m-a ales să-și sufle nasul. Înseamnă că sunt specială și iubita". Când de fapt adevărul e altul. Iei batista, o folosești, îți satisfaci nevoia extremă de a-ti sufla mucii, iar apoi o arunci. Batista s-a simțit importanta pentru că te-ai oprit sa o extragi din pachet. Tu de fapt ai făcut doar o pauza din drumul tau.

Aurora

 E ca o recunoaștere a nopților de învățat și stat sub stele. Poate pentru unii chestia asta nu înseamnă nimic. Dar pentru mine e important: timpul, banii, pasiunea. Toate astea investite într-un lucru deloc palpabil, deloc concret, deloc cu legătură imediata telurică. Nu am beneficii materiale din contactul meu cu cerul. Însă am ceva mult mai important. Stelele m-a învățat smerenia. Și, în egală măsură, m-au făcut să înțeleg că nu sunt deasupra mea ci că eu fac parte din ele. Fac parte din ceva mult mai mare decât am crezut vreodată. Și că " Eli, Eli, lama sabahtani" e doar temporar sau deloc.

Mulțumesc celor de la emisiunea tv că au ales pozele mele din, probabil, alte mii de poze primite. Cu o clarificare. M-au făcut țăran de Movileni. Eu sunt țăran de Țibănești, no offense țăranilor din Movileni. Doar pozele au fost făcute pe dealurile Movileniului.😁

Inviere

 Moartea e o mare nedreptate. Iar Cuvântul a învins-o. A învins Moartea. Am auzit dangătul clopotelor. Venea de peste tot. M-a invaluit si mi-a transmis mesajul Învierii. Mi-am făcut cruce și parcă am simțit pentru o secundă că mi-am deschis sufletul. Și am primit Lumina. Așa cum știu eu sa o primesc…starea pe care o primești acolo. In acele momente, om bogat, sărac, alb, negru, nelegiut sau legiuit, trecut prin viață sau prea crud pentru a înțelege ce se întâmplă, transformă noaptea Învierii in cea mai puternica forță. Pentru că toți se gândesc la acelasi lucru: Hristos a înviat! Si o energie pozitivă îi învăluie.

Păcate? Duium. Dar mi le-am ispășit cu vârf și îndesat. Eu m-am pedepsit. Iisus a fost mult mai indulgent decât mine. Și e de ajuns sa iti iubești aproapele, să fii sincer cu tine pentru că astfel vei fi sincer și cu cei din jurul tău, să faci bine atunci când poti si sa îți dorești in permanență asta, să râzi în loc să urăști, să spui o vorbă bună în loc de una de ocară, să te cunoști pe cât posibil și să încerci să îți îndrepți greșelile. Oricum cam atât pot face eu. Poate unii sunt in stare de mai multe. 

Și am cântat. Am cântat din rărunchi "Hristos a înviat!", făcând o concurenta strașnică unei babe în plină afirmare vocală, care chinuia un microfon ce își dădea duhul. 

În bisericuța mica, din lemn, totul părea urieșesc și avea un ecou aparte. Acolo, în fața Căii, Adevărului și Vieții înviat, zâmbești cu seninătatea unui copil. Pentru că prin Cuvânt se învață cea mai mare porunca: porunca iubirii.