Solitude

 

Liniște

 

Când trece furtuna

Şi rămâi singur,

Pe valurile mării

Silabisind necuprinsul,

Apele se învolbură din ce în ce mai rar.

Iar zgomotul valurilor

Îl auzi, de aceea,

Mai tare decât stingerea lor.

Până vine liniștea,

Până când legănarea unui dor

e o minciună…

Până când ajungi pe nisip,

Aruncat după furtună.

Dacă vreun gând răzleţ

Te mai atinge, când se-adună slăbiciuni,

Negurile mării îl trag în adânc.

Căci nu mai este loc,

Nici timp,

Pentru mortăciuni.

Pufosenie

 

Când îți apare așa ceva în grădină...