Măreție

 

Sunt locuri care îți taie respirația, locuri ce îți dau liniște. Însă rare sunt locurile in care ramai fara cuvinte...asta e unul dintre ele.

Undeva...

 

...deasupra norilor. Urci. Simți că fiecare pas pe care îl faci, te aduce mai aproape de ceea ce ai căutat toată viața. Și mai faci un pas...

O vară

 

Pentru că nimic nu se șterge, ci rămâne sub forma de poveste, îți mai aduci aminte vara aia? Vara aia nebună, ce pare că nici n-a fost. Dacă a fost...a luat formă de vis sau himeră. Dust in the wind, ori o clipă suspendată în timp. 

A fost vara aia lungă și nedreaptă in așteptare, fără final și mai ales fără happy-end. Începută devreme, într-o iarnă nemiloasă, cu verdicte implacabile și aproape imposibil de combătut, ne-a târât lent, pe jgheabul alunecos al speranțelor, până la capătul răbdării și dincolo de ea. 

Ne-a amăgit constant, ba cu visul unei mări la capăt de lume, unde nisipul fin va ofta, amestecat în jocul vesel al razelor de soare la apus. Ba cu un cer senin, niciodată îndeajuns privit. Ba cu stele făclii...

A fost vara aia privită, nu trăită. Văzută pe alocuri prin lentile colorate de aparat foto. Simțită precum briza de dimineață, cu broboane la colțul ochilor. Adulmecată de departe, printre poveștile altora, vii și colorate și mereu ispititoare. 

Un perpetuum mobile de neatins, un tren neprins la timp, un peron aproape gol, un joc de-a șoarecele și pisica cu Universul.

A fost vara în care, mai mult ca niciodată, ne-am împins unul pe altul in prăpastie. Vara pe care nu o voi uita-o niciodată, căci a lăsat urme adânci, crestate în memorie ...aia dincolo de noi.