Când am făcut poza asta, mă plimbam cu gândurile mele. Intr-acolo unde se duc ele. Evident, pe coclauri. Orașul mă obosește. Oamenii din el sunt tot mai grăbiți și nu mai au timp să-l vadă pe cel de alaturi. Parcă nu-s in apele lor. Lumea aleargă să prindă tramvaiul, autobuzul ori problemele cotidiene. Unii caută cu privirea în gol ziua de ieri. Alții își târâie inima greoi pe străzi. Culori gri. Chipurile lor palide abia se sprijină in toiagul orelor ce gonesc spre nicăieri. Bucurie deloc.
Cine le-a luat lumina? Cine le-a dărâmat cetatea inimii și a cui e vina ? Cine știe? Lucrurile se pot întâmpla când nu te aștepți. Poți fi rănit atât de tare încât să fie un duș cu apă rece, care să te schimbe din temelii. Să îți schimbe tot ce simți, gândești, speri, cauți etc.
Nimeni nu e ferit de așa ceva. Gesturi mici, nepăsări, priviri, toate adunate. Mie mi s-a întâmplat recent cu un om care îmi voia prietenia. Un om pe care l-am ajutat în orice situație, când era în spital sau când ai lui au fost accidentați, bolnavi, sau când avea crize de tristeți sau nesiguranțe, căruia i-am înghițit multe mizerii și alte și alte și alte. Ultima fază pe care mi-a făcut-o mi-a dat măsura nepăsării sale. Pentru omul ăla nu valoram nici cât o para chioară. L-am rugat să mă ia cu mașina știind că merge in aceeași direcție. M-a refuzat spunând că are pe cineva în mașină, plus doua saltele sport in portbagaj, plus ... Eu, cel pe care și-l dorea prieten, nu avea loc în mașina sa de 5 locuri. Acele doua saltele și un pasager, un oarecare no name se opuneau cu strășnicie. Nu mă ridicam la înălțimea lor. Erau clar motive. Eu eram năuc...m-a bușit si râsul. Apoi și-a dat seama că a făcut-o lată și a încercat să dreagă busuiocul. Prea târziu, greața era deja instalată. Și faza cea mai tare e că habar n-are cat de tare m-a rănit. Pentru că este incapabil să realizeze asta. Vorbe, vorbe la adăpostul cărora sta un munte de ipocrizie. Degeaba rugăciuni, daca în interior e...nimic.
Îi priveam fața...Peste chipul meu erau desenate zâmbete senine așezate parca de însăși mana unui prieten adevărat, drag si bun. Oriunde, oricând, oricum.
Ca sa inteleg. Avea trei locuri libere si nu a vrut sa te ia? Si ti-e prieten? Cu asa prieten, nu mai ai nevoie de dusmani :)))
ReplyDeleteOameni cu caracter indoielnic. Eu nu stiu ce te incurci cu ei. Sunt vampiri energetici si, sunt aproape sigur, ca au o doza mare de sociopatie :)))))
Imi place mult poza. Am incercat sa prind si eu secera dar deja se inaltase. Oricum nu mai vazusem demult asa fenomen. Multumesc ca mi-ai aratat lacul. Iti fur locul :)))
Tot stack banuiesc. Mie nu prea imi iese stackul. Ori se misca cerul, ori iese miscat pamantul. Observ ca ai racit bine poza. E undeva la 2000k? Am fost si eu la lac, bineinteles ziua. Noaptea mi-e frica, iar daca vad un sarpe mor. Si asa am auzit fosnete prin stuful ala si m-a luat panica. Tipul asta de fotografie nu este pentru fete. Dar am cautat un alt loc de statie. Din pacate singurul bun e cel ales de tine. Daca mai mergi, poate dai un sunet.
ReplyDeleteCat despre oameni...zambeste, iarta, continua. Stiu ca nepasarea inconstienta doare, pentru ca ai asteptari de la acel om. Si nici nu poti trai intr-o lume in care sa nu ai asa ceva. Trebuie sa ai incredere in cineva ca este langa tine in cazul de nevoie. Cine zice ca cel mai bine e sa nu ai asteptari, se inseala. Omul are nevoie de ajutor la un moment dat si trebuie sa tina aproape oamenii pe care se poate baza in acel moment. Si cand apare cu adevarat o problema, atunci vezi masura lucrurilor.
Si eu sunt de acord cu asteptarile. Sunt o fire religioasa. De mica am fost dusa la biserica si am fost invatata sa nu am asteptari la oameni, ci doar de la Dumnezeu. Eram fericita, eu in lumea mea. Pana cand a venit concretul care mi-a dat una peste ochi. M-am imbolnavit si a trebuit sa ma operez. Am stat la pat aproape doua luni. Prietenele veneau pe la mine la inceput, apoi vizitele s-au imputinat, si mai vorbeam doar la telefon. Un singur om a stat langa mine zilnic. Un om la care nu ma asteeptam. Mi-a facut mancare, mi-a spalat lucruri, m-a spalat pe mine, mi-a citit, mi-a povestit, m-a facut sa uit de tot necazul. Cand m-am facut bine l-am luat de sot fara sa clipesc. Din pacate nu l-am putut tine langa mine. Nu am stiut sa fiu suficient de femeie pentru el. Pentru ca, desi societatea asta superficiala ne invata sa fim independente si egoiste, singura cale spre implinire e cea naturala. Barbatul sa fie barbat iar femeia femeie. Si unul sa se sporeasca pe celalalt.
ReplyDeleteSper sa nu starnesc antipatii cu postarea mea, dar nu pot fi progresista.
E poza din seara aia, nu? Mi-a iesit cam la fel, dar nu stiu sa dau claritate Lunii. Am fscut stackul in Photoshop. Acum vad diferenta dintre un program de stele si unul obisnuit. Felicitari, foarte frumoasa.
ReplyDeleteNice frame you caught, mate! ✌️ Peace
ReplyDeleteFrumoasa poza. Iar despre restul, fii constient ca pe pamant traiesc si lebede si sobolani. Inconjoara-te cu oameni care merita ceea ce oferi și care te apreciaza. Nu stiu daca tu realizezi, dar esti foarte valoros. Esti un om rar, foarte rar si foarte inzestrat. Pe bune. Nu oricine face ce faci tu. Sunt foarte putini. Cine nu vede asta sau te devalorifica intr-un fel, nu te merita.
ReplyDeleteEu sunt hater. I-ai dat cu frig la poza asta de tremura si cerul :))).
ReplyDeleteDar i-ai mai facut ceva. Ca doar am fost impreuna in noaptea aia si mie nu imi iese deloc asa. A mea e foarte fuzzy, iar Luna se vede ca o mare pata galbena. Ce naiba ai facut si nu spui?:))) Hai ca noaptea albastra am inteles ca ai racit cerul. Dar claritatea pe Luna si cer cum ai scos-o? Tine de ce spuneai cu sute de poze cu stack?
Deci până la urmă faci sau nu expoziția despre care ziceai?
ReplyDelete