"Te port in rugăciuni!"
Lasă că mă port și singur, am zis. Și aveam dreptate. Pentru că nu e rugăciune mai mare decât două mâini care mă ajută să pun o branulă. Sau îmi dau o farfurie de supa caldă când abia mă târâi. Sau o ora de odihnă când îmi pica ochii de oboseală. Sau un umăr când am sufletul ferfeniță.
Se cuvine sa avem ochi care să vadă si inima să iubeasca, mai mult decât niște cuvinte pe care le rostești, crezând că fac ceva. Nu, ele cuvintele nu fac nimic fără lucruri concrete, daca nu sunt acoperite de fapte. Devin niste minciuni fardate...alte minciuni.
Rugăciuni. Se întâmplă minuni. Sufletele zâmbesc în felinare uitate de floraresele din colț în soare. Miraj. Plutim ușor. Nu fac doi bani, nu fac nici cât o ceapă degerată in fața unei acțiuni clare, distincte, precise, menită să ajute cu adevărat.
Dar mai bine tac. Tăcerea apasă, mai ales în prag de seară. Mă face să număr amintiri și să scad dezamăgiri...cu ce naiba rămân? Cu mai nimic.
Îmi iau aparatul și fac o poza. O poza cat o rugăciune.
Cat adevar, dragul meu!
ReplyDeleteCine te pune sa ai asteptari de la oameni? Intotdeauna te vor lasa balta, iar interesul lor va prima.
ReplyDeleteAsa aveam eu o matusa in oras, cand eram student caminist. Si de cate ori mergeam pe la ea, imi spunea ca se roaga pentru mine. Si intr-o zi i-am zis: nu vrei sa te rogi cu vreo doua farfurii de mancare? ca n-am mai mancat de alaltaieri:))))
ReplyDeleteAsa sunt oamenii. Pana nu trec prin aceleasi momente, nu stiu ce inseamna un ajutor dat la timp.
Te inteleg. Toate rugaciunile din lume nu fac cat o cana cu apa data unui insetat.
ReplyDeleteHaha...deci faza cu cănuța de apă e de actualitate. A se asculta Planeta Moldova :)))
ReplyDeleteVad ca au anuntat o expozitie cu pozele lui, cu scop educational. El nu zice nimic. Voi stiti ceva? A donat pozele sau el organizeaza?
ReplyDelete