Acesta este rezultatul achiziției de 8 ore. După procesare au rămas cam 60% dintre cadre.
Echipament folosit:
- Nikon Z6II
- Obiectiv 300 mm F4 Pentax
- Montura Astrotrack
- procesare Pixinsight.
Mulțumesc colegilor care au stat lângă montura până dimineața. Grație lor am putut dormi liniștit toată noaptea.
Tot lor le mulțumesc că mi-au adus echipamentul întreg. Pentru asta le voi procesa eu pozele.
Începând de miercuri noaptea, voi fotografia nebuloasa America de Nord. Va dura cel puțin 4 nopți de achiziție. Data trecuta v-am povestit în mare ce înseamnă astrofotografia. Acum veți avea oportunitatea de a pune în practica. Dacă vreți să participați, îmi lăsați un mesaj pe Facebook și eu va voi trimite pinul cu locul din care se va face achizitia de lumina.
Esențial:
- camera
- obiectiv. Daca vreti Calea Lactee e suficient orice obiectiv pe care îl aveți. Daca vreți ceva anume, atunci va recomand un obiectiv fix, cu o focala minima de 85mm.
- trepied stabil.
- încălzitor pentru obiectiv. Găsiți în Decathlon niste punguțe de încălzire. Se vor lipi pe obiectiv și, în felul asta, sticla nu se va aburi.
- haina mai groasa. Chiar daca e vara, noaptea e răcoare. Nu vreți să zgribuliți pe acolo.
- lanterne frontale, lumina roșie. Este nevoie de vreo jumătate de oră pentru a avea pupilele ochilor noştri dilatate la maximum. Numai atunci vom putea vedea cu adevărat stele. Lanterna cu lumină roşie nu interferează cu această adaptare la întuneric.
- un termos cu ceva cald, un sandviș etc.
- astrofotografia presupune multă răbdare și așteptare. Va recomand o foaie de cort, scăunel, sau orice altceva de stat jos. Nu vreți în picioare 4 ore.
- autan...mult.
Va atenționez că nu va fi o întâlnire de tip educațional. Nici socializare. Ci o punere în practică a ceea ce v-am povestit cândva. Deci nu prezint nimic, doar fac poze. Evident că va voi da o mana de ajutor, daca chiar vreți să fotografiați cerul. Succes.
LATER EDIT: s-au înscris deja 38 de oameni. Iar dintre cei 38 doar 9 chiar vor să facă astrofotografie. Restul socializare. V-am explicat deja. Nu este o întâlnire de socializare ci pur tehnica. Fără supărare, daca nu vreți să faceți fotografii, atunci nu aveți ce căuta acolo. Cred că am fost foarte clar.
Deci va rog să rețineți: DOAR CEI CARE VOR SA FACĂ ASTROFOTOGRAFIE SUNT INVITATI.
Mulțumesc pentru înțelegere.
Poza asta e făcuta într-un loc de o sălbăticie absolută. La ora 05:30. După o noapte în care am jucat șah cu ursul. Un urs care a venit în vale la o stână aflată la vreo 3 km de cortul meu. Dar el nu a venit să mănânce oile ci să cerșească mâncare. Iar eu abia a doua zi am aflat. Că ursul e binecunoscut in zona, iar ciobanii i-au pus numele Ursachi, într-un efort imens de imaginație. Nici câinii nu-l mai latră, îl schelălăie a joacă. Cică nu pleacă până când ciobanii nu ii dau o strachina cu zăr. Insa eu nu știam asta. Așa că în momentul în care auzeam trosnitură de urs, începeam să fluier, domnu' Boschet fugea, eu ațipeam, iar auzeam, iar făceam scandal, iar fugea. Și așa mi-a sărit somnul, am făcut un foc și m-am zgâit in el până dimineață.
Mi-a prins bine pauza asta. In definitiv toți suntem niste pauze pentru cineva. Acum înțeleg foarte bine batista. Din punctul ei de vedere, se simte specială. "Uite, dintre milioanele de batiste, pe mine m-a ales să-și sufle nasul. Înseamnă că sunt specială și iubita". Când de fapt adevărul e altul. Iei batista, o folosești, îți satisfaci nevoia extremă de a-ti sufla mucii, iar apoi o arunci. Batista s-a simțit importanta pentru că te-ai oprit sa o extragi din pachet. Tu de fapt ai făcut doar o pauza din drumul tau.
E ca o recunoaștere a nopților de învățat și stat sub stele. Poate pentru unii chestia asta nu înseamnă nimic. Dar pentru mine e important: timpul, banii, pasiunea. Toate astea investite într-un lucru deloc palpabil, deloc concret, deloc cu legătură imediata telurică. Nu am beneficii materiale din contactul meu cu cerul. Însă am ceva mult mai important. Stelele m-a învățat smerenia. Și, în egală măsură, m-au făcut să înțeleg că nu sunt deasupra mea ci că eu fac parte din ele. Fac parte din ceva mult mai mare decât am crezut vreodată. Și că " Eli, Eli, lama sabahtani" e doar temporar sau deloc.
Mulțumesc celor de la emisiunea tv că au ales pozele mele din, probabil, alte mii de poze primite. Cu o clarificare. M-au făcut țăran de Movileni. Eu sunt țăran de Țibănești, no offense țăranilor din Movileni. Doar pozele au fost făcute pe dealurile Movileniului.😁
Moartea e o mare nedreptate. Iar Cuvântul a învins-o. A învins Moartea. Am auzit dangătul clopotelor. Venea de peste tot. M-a invaluit si mi-a transmis mesajul Învierii. Mi-am făcut cruce și parcă am simțit pentru o secundă că mi-am deschis sufletul. Și am primit Lumina. Așa cum știu eu sa o primesc…starea pe care o primești acolo. In acele momente, om bogat, sărac, alb, negru, nelegiut sau legiuit, trecut prin viață sau prea crud pentru a înțelege ce se întâmplă, transformă noaptea Învierii in cea mai puternica forță. Pentru că toți se gândesc la acelasi lucru: Hristos a înviat! Si o energie pozitivă îi învăluie.
Păcate? Duium. Dar mi le-am ispășit cu vârf și îndesat. Eu m-am pedepsit. Iisus a fost mult mai indulgent decât mine. Și e de ajuns sa iti iubești aproapele, să fii sincer cu tine pentru că astfel vei fi sincer și cu cei din jurul tău, să faci bine atunci când poti si sa îți dorești in permanență asta, să râzi în loc să urăști, să spui o vorbă bună în loc de una de ocară, să te cunoști pe cât posibil și să încerci să îți îndrepți greșelile. Oricum cam atât pot face eu. Poate unii sunt in stare de mai multe.
Și am cântat. Am cântat din rărunchi "Hristos a înviat!", făcând o concurenta strașnică unei babe în plină afirmare vocală, care chinuia un microfon ce își dădea duhul.
În bisericuța mica, din lemn, totul părea urieșesc și avea un ecou aparte. Acolo, în fața Căii, Adevărului și Vieții înviat, zâmbești cu seninătatea unui copil. Pentru că prin Cuvânt se învață cea mai mare porunca: porunca iubirii.
Mai devreme sau mai târziu ajungi la ea. La lumina. Sau ea vine la tine. Se întâmplă de fiecare dată când luptăm pentru ce ne dorim. De fiecare dată când iubim. De fiecare dată când plantăm o floare, un copac. De fiecare dată când întindem mâna cuiva aflat la nevoie. De fiecare dată cand ni se ofera ajutorul sau cineva ne zambeste cu bunătate. De fiecare dată cand ai încredere într-o anumita contabilitate a sufletului. De fiecare dată când ne simțim usor căzuți dar avem puterea să ne gândim la miracolul bunului si frumosului din viața noastră. De fiecare dată când adormim visând cu ochii deschiși. Si de fiecare dată când ne gândim cu drag la cei ce-i iubim si le dorim binele inaintea binelui nostru.
Cândva aveam un prieten. Mare poet. Probabil unii dintre voi l-ați citit. Își spunea "cerșetorul de cafea". Iar în lunile de primăvară "colecționarul de buburuze". Și asta nu pentru gâzulițele cu pricina. Ci pentru că erau lunile în care apăreau rochițele cu picățele pe strada, singurele semne de normalitate, într-o lume abrutizată, in care frumosul era omorât cu premeditare: lumea comuniștilor.
Grație unuia dintre cei mai titrați fotografi pe care ii are Iașul (am bucuria de a-l numără printre prieteni), m-am ales cu un obiectiv. ...
