A fost odată...

 

"A fost odată, ca niciodată. Că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti."

Aici este esența unei întregi fizici. Teoria ne spune că fiecare decizie a noastră crează un univers alternativ. Noi nu îl vedem, însă, într-un fel nedeslușit încă, avem amintiri de acolo. Pentru că și în acele realități suntem tot noi. Complicat pentru percepția umană. 

"Că de n-ar fi, nu s-ar povesti"... Deci, imperativ, există. Pentru că povestesc despre ele sau îmi imaginez acele locuri. Însă în acele universuri eu nu mai sunt cel de amu. Nu mai știu ce știu amu, nu mai sunt omul... 

Dar în toate universurile posibile știu că iubesc. Nu este un argument circular, dar, dacă nu as iubi, toate universurile mele ar dispărea. Și nu s-ar mai povesti, pentru că nu ar mai fi.

Dialog

 

- De ce alegi sa fii așa singuratic?

- Nu aleg. Așa s-a întâmplat. Dimpotrivă sunt un om vesel, social, îmi plac ieșirile cu prietenii.

- Nu inteleg, atunci...

- E simplu. Am dat peste oameni care m-au făcut să aleg asta...cu câteva excepții, care au rămas în sufletul meu. Și am fost îndrăgostit de alții care aveau căldura unei mese și empatia unui aragaz, cu o lupta continuă între eu-rile lor . Caricaturi ale imperativelor de odinioara, pe frecventa unui razboi mondial interior.

- Dar până la urmă e vorba de alegere. Tu ai lăsat acești oameni în jurul tau. 

- Așa e...am greșit. Orbit de visele mele, am uitat să mă uit împrejur. Să deschid ochii. Că dacă îi deschideam vedeam că sunt acolo doar cât reprezint o nevoie. 

- Și acum? 

- Acum? Nu știu. Las viața așa. Nu mai am vise. Ce-o fi, o fi. 

- Ai rămas fără credință? 

- Nu, doar fara încredere. 

Quo Vadis

 

- Încotro, Doamne?

- Uite...pe aici!

Calatorii

 

Poate cândva voi scrie o carte despre călătoriile mele. Și nu au fost puține. Dar voi scrie o carte nu doar despre locuri, ci și despre oamenii pe care i-am întâlnit. Sunt zeci, sute de oameni întâlniți pe drumuri. Și mai am de întâlnit mulți. Toți au cam același scop: nu finalul, ci călătoria. Și ce e și mai curios e faptul că au, ca și mine, foarte multe întrebări. Și prea puține răspunsuri. Și îmi voi aminti cu drag de ei. Inclusiv de cei cu care am petrecut o seară cu povești, strânși în jurul unui foc, mai dăunăzi.

Ascendit

 

Plouă. Tu urci in continuare. Te gândești că totul se învârte în jurul fericirii și libertății. Pe Pavel nu prea îl ai la inima. Dar totuși el a scris minunea din Corinteni. Multe cuvinte pe care Marin Preda le-a condensat in "daca dragoste nu e, nimic nu e". Dar nu trebuie să îmi fie mie drag. Vorba lui Nicolae Steinhardt: nu mi-e drag, dar îl respect. 

Ploua. Urci. Ești cu gândurile aiurea. Treci pe  un perete de stâncă. Trebuie sa fii atent, piatra este uda. Te aduni, pentru că jos este hău iar tu stai pe o buză de piatra de 10 centimetri. Ești atent pe unde calci și pentru prima oară te gândești ce naiba cauți acolo? Dar cu zambet ironic, fără nicio dramă. Ai mai mult curaj. Pentru că pe zi ce trece afli faptul că este o alegere doar cum vrei sa fii tu cu tine însuți. Restul este scris deja. Dar e important cum alegi să fii, pentru că, în funcție de alegerile tale, te poți simți liber și fericit. Te poți simți doar. Este o iluzie. Dar este o iluzie frumoasă.

Ploua. Urci. Realizezi că frica pe care ai capatat-o acum multi ani, când ai căzut de pe stâncă, a dispărut. Nu-ți mai este frica de înălțime. Sau nu îți mai pasă ție de ea. Cine știe? Te uiți la stânca pe care ești și, râzând, îi spui "peste câteva mii de ani, vei fi și tu un pumn de praf, nu te mai da mare amu". De asta îmi place Eclesiastul. Pentru că ne pune pe toți cu botul pe labe, fie că ești om sau stâncă. 

Ploua in draci. Urci. Pentru prima oară te întrebi unde vrei sa ajungi. Traseul nu există pe nicio hartă. Nu ești tâmpit, deci știi limitele. Dar mai urci un pas, încă unul. Cine știe ce găsești acolo? Te gândești că nu se pomană ți s-a dat gândul ăsta. Ceva trebuie sa fie. Undeva trebuie sa ajungi. Hai, încă un pas...

Aici. Aici trebuia să ajungi. Aici se oprește drumul. Pe platoul asta, ascuns, deasupra norilor. De ce? Habar n-am. Poate pentru că sufletul tau ți-a cerut puțin câmp cu flori de poveste? Iar tot drumul până la pajiște e o alta poveste? Nici asta nu știu. Însă sunt deasupra norilor, nu mai plouă, nu mai are cum. Nici nu mai pun cortul. Voi dormi sub cerul liber, înconjurat de flori. Ce senzație...

Aparatele foto sunt puse pe poziție, în așteptare. Eu zburd și fac tumbe ca mușcat de streche. Simt libertatea. Simt fărâma de fericire. Adorm cu ochii la stele. Viața mea? Ehh...cine naiba mai știe? Știu doar că trebuie să urmez cea mai mare poruncă. Că dacă nu, nimic nu e...

Un răsărit

 

- Nu poti lupta cu ceea ce vine din inima. Pentru ca e manifestarea pura a ceea ce esti tu. Esenta ta. Ceea ce conteaza. Ceea ce te defineste. Ceea ce iti da putere si te vindeca. Iti da sens si culoare. Nimeni nu poate sări peste umbra lui...îmbracă-te cu mine!

Drumuri

 

Sunt seri în care te gândești la tot...Drumul drept e intotdeauna cel mai bun. Are copaci adevarati, frunze, poteci. Celălalt are cotloane, mizerie și minciună. Si sentimente false. Privește și în jos, nu doar în față. Riști să calci pe lucruri care se vor întoarce împotriva ta. De exemplu oameni în care ai crezut și te-au mințit nesimțit, constant, privindu-te în ochi. Sa fie sănătoși, pentru ei exista o plată mult mai mare. Pentru că nu este nimic mai josnic decât să ucizi visele unui om. 

Privește pe lângă tine, sunt lucruri de care poți să te prinzi, oameni care te pot sprijinii atunci când eziți. Prinde-le mâna când ti-o întind. Pentru ca ți-o întind cu drag. Urcă, atunci când o poți face. Dar sa nu te temi să și cobori. Odihnește-te. Si reia urcușul. Atunci când simți că încremenești, ai răbdare. Înțelepciune. Gheața ce te tine prizonier se va topi si vei merge mai departe. Spre o viata ce-ti va fi ca o dimineață de vară, pe malul mării.

Mdaaa…Acum zâmbesc cu drag gândindu-ma la tot. Și privesc cu ochi calzi imaginea din fața mea. Prietenii stiu de ce.