Poza asta e făcuta într-un loc de o sălbăticie absolută. La ora 05:30. După o noapte în care am jucat șah cu ursul. Un urs care a venit în vale la o stână aflată la vreo 3 km de cortul meu. Dar el nu a venit să mănânce oile ci să cerșească mâncare. Iar eu abia a doua zi am aflat. Că ursul e binecunoscut in zona, iar ciobanii i-au pus numele Ursachi, într-un efort imens de imaginație. Nici câinii nu-l mai latră, îl schelălăie a joacă. Cică nu pleacă până când ciobanii nu ii dau o strachina cu zăr. Insa eu nu știam asta. Așa că în momentul în care auzeam trosnitură de urs, începeam să fluier, domnu' Boschet fugea, eu ațipeam, iar auzeam, iar făceam scandal, iar fugea. Și așa mi-a sărit somnul, am făcut un foc și m-am zgâit in el până dimineață.
Mi-a prins bine pauza asta. In definitiv toți suntem niste pauze pentru cineva. Acum înțeleg foarte bine batista. Din punctul ei de vedere, se simte specială. "Uite, dintre milioanele de batiste, pe mine m-a ales să-și sufle nasul. Înseamnă că sunt specială și iubita". Când de fapt adevărul e altul. Iei batista, o folosești, îți satisfaci nevoia extremă de a-ti sufla mucii, iar apoi o arunci. Batista s-a simțit importanta pentru că te-ai oprit sa o extragi din pachet. Tu de fapt ai făcut doar o pauza din drumul tau.
Doamne, ai venit!!! Nici nu stii cate griji mi-am facut. Nici nu pot vorbi. Trebuie sa ma linistesc. E superba poza. Totul. Te imbratisez.
ReplyDeleteSuperb...scrii in imagini. Impecabil.
ReplyDeleteNu puteai tu sa revii fara ceva deosebit...
ReplyDeleteminunat, esti minunat
ReplyDeleteWow...m-a intristat povestea ta...dar intr-un fel tot cadrul mi-a umplut sufletul. Imi pare rau de pauza ta. Si eu am aflat candva ca sunt pauza cuiva.
ReplyDeleteCata frumusete in poza si cata sensibilitate in cuvinte...
ReplyDeletebravo, bravo, bine ca ai revenit. era lumea ingrijorata.
ReplyDeleteToate gandurile bune, din partea mea
ReplyDeleteAsta e mizeria umana. Asa e cand dai peste javre. Frumoasa poza
ReplyDeleteCand cred ca povestile sunt terminate, apari tu...
ReplyDeleteDoamne, cat de frumos...
ReplyDeleteEsti minunat. Atat vreau sa iti zic. Oamenii ce te ranesc pierd. Habar n-au cat. Dar vor sti. Deocamdata se cred grozavi, dar va veni clipa in care vor realiza cat de valoros esti.
ReplyDeleteOmule...sunt fara grai. Ca de obicei, ce atingi infloreste.
ReplyDeleteEram sincer ingrijorata, mai omule...bine ai venit. Frumos ce ai facut aici.
ReplyDeleteNu stiu cum poti gasi momentele astea...ai un dar. Cat despre oameni...sa fie sanatosi. Fiecare are plata lui.
ReplyDeleteCat de frumos. Asa har poti avea!
ReplyDeleteEu tot nu inteeg asta cu fotografia. Adica tu ai disparut cateva zile doar ca sa faci poza asta? Sau pur si simplu erai acolo si s-a nimerit?
ReplyDeleteCe poza suava...Si ce oameni josnici...Nu stiu cum se mai suporta pe ei insisi. Cat de greu traiesc cu povara din spatele lor. Cred ca e trist sa fii un astfel de om.
ReplyDeleteNu stiu cum poti fi chiar acolo unde exista frumosul. Felicitari! Cat despre oameni, jigodismul exista. Daca poti salva asttel de om, fa-o. Cand va scapa de starea de jigodie egoista, iti va fi un partener pe masura. Pentru ca, fara sa realizeze, starea in care se afla il mananca pe interior. Si se minte ingrozitor. Dar stii cum este, tu nu poti face nimic fara dorinta de indreptare a narcisistului.
ReplyDeleteNeatza. Beau cafeluta, ma uit pe blogul tau, afara e soare, am o stare minunata. Iti consum pozele si scrisul. Frumosule!
ReplyDeleteBuna dimineata, om frumos. Nu ma mai satur de ceea ce faci. Ca de obicei, deosebit totul. Nu sta in toxic, te imbratisez sincer.
ReplyDeleteCe frumusete...iar despre oameni de astia, numai de bine...ca despre morti:)))
ReplyDeleteImpresionant!!
ReplyDeletePostarea ta imi aduce aminte de filmul "Despre oameni și melci". Cu adevarat deosebit ce faci.
ReplyDeleteMomentele astea atst de frumoase sunt foarte rare. Si tu esti acolo. Si nu e o intamplare. Oamenilor frumosi li se intampla lucruri frumoase. Gaunosii se multumesc cu zeama lor. Lasa-l în lumea lor. Asta e tot ce merita, sunt fericiti acolo.
ReplyDeleteNu cred ca pot alege între postarile tale. Toate sunt deosebite. Vreau sa exprim aprecierea mea sincera. Esti deosebit. Iar parabola batistei este cel mai nostim lucru trist pe care l-am auzit.
ReplyDeleteGenial. Esti super talentat. Iar despre "folositorii de batiste"... sunt oameni dezlegati de Dumnezeu. Sau, pentru cine nu crede, oameni fara notiunea binelui. Cei care cred ca totul li se cuvine si sunt indreptatiti sa faca ce fac. Se cred buricul pamantului dar de fapt stau in mocirla. Vai de capul lor. Dar li se intoarce lor. La experienta mea de peste 60 de ani de viata, pot spune cu mana pe inima ca totul se plateste, cand nu te astepti.
ReplyDeleteBravo, Robert. Esti un adevarat artist. Despre calitatile tale scriitoricesti, stii deja. Te admir.
ReplyDeleteMi-esti tare drag:)
ReplyDeleteFaci lucruri la care altii nici nu viseaza. Iar cei ce ranesc, da-le pace. Atat pot, mai mult nu sunt in stare. Suflete marunte, in oameni plini de sine.
Excelent! Si poza minunata. Nu stiu cum iti vin, dar mie nu mi-am fi trecut niciodata prin cap comparatia cu batista.
ReplyDeleteAvantajul cand nu te cunoaste omul, e ca poti sa il studiezi fara sa fii bagata in seama. Astazi am dat nas in nas cu Robert prin Dedeman. Nu stiam ce sa fac, sa merg sa il salut, sa stau si doar sa vad ce face...
ReplyDeleteCum sunt timida, am zis ca mai bine il stockeresc o perioada :))).
Si asta am facut. Timp de 15 min l-am urmarit prin magazin.
Pros:
1. se misca ca un diavol, abia am reusit sa ma tin dupa el
2. are spate de luptator, genul ala de corp care iti face pofta :))))
3. ii sta bine in blugi :))
4. este foarte focusat
5. nu pierde timpul
Cons:
1. are o privire verde- incruntata si care te cam sperie
2. are ceva salbatic, nu prea vrei sa stai pe langa el
3. mi s-a parut foarte dur, spartan
4. nu se imbraca bine, cu un tricou jerpelit, cu niste blugi, parca nu ii pasa de cum arata. Dar asta nu e neaparat rau, totusi imaginea conteaza, nu?
Brain damage? :))) otherwise nu îmi explic reacția ta...wtf:))))
DeleteCe simpatică ești :))) Trebuia să mergi să l saluți, să iei exemplul Anei, nu te mânca 😁Ea a avut curaj, iar acum țin legătura, nu? Curaj, dacă asta îți dorești !
DeleteAsa, bravo. Nu stiu ce minte perversa ai, de incurajezi aaa comportament deviant...numai nebuni in blogosfera asta.
DeleteSă înțeleg ca Ana a avut un comportament deviant dacă a avut curaj să l abordeze?La ea n ați sărit așa
DeleteBineinteles ca a avut un comportament deviant. Si lumea a sarit cand Ana a facut mizeria aia. Dar probabil ca iti amintesti selectiv. Spuneam de tine sa nu incurajezi astfel de comportamente. Asta nu ai retinut?
DeleteCred ca in Dedeman nu-ti trebuie costum, iar Robert chiar are grija de el; vorbesti in necunostinta de cauza doar pt ca tie nu ti-a placut
DeleteNu am zis ca nu arata bine. Dimpotriva. E un tip foarte sexy. Dar mi s-a parut ca nu da doi bani pe ce poarta. E genul ala de barbat clasic. Foarte barbat, nu stiu cum sa zic. Eu sunt obisnuita cu astia unisex de varsta mea. Desi tare mi-ar place sa incerc unul care chiar e barbat, fara sa isi lase barba:))))
DeleteDaca vrei sa “incerci” chiar nu e el cel potrivit pt asta. Nu merge cu incercatul cu el.
DeleteDe ce nu? Îmi place mult ca barbat iar modul in care se misca, ma face sa cred ca e bun...you know :)))
Delete“ Timida”, spuneai? “Să-l încerci”? Ia încearcă să-i spui asta și-o să-i vezi reacția :)))
DeleteDa, sunt timida. Si ce daca? Gasesc eu o modalitate sa înving asta. Si nu cred ca imi rezista vreun barbat. Chiar îi voi da mesaj, poate vrea sa iesim impreuna.
DeleteOmg...Daca faceai un review la tigaile de pensionari de la Kaufland, iti iesea mai bine :)))
ReplyDeleteDoamne fereste! Astia îmi vor plati mie pensia? Fetite de astea care sar barbati, ca sa ii incerce de curiozitate? :)))
ReplyDeleteOricum se agită degeaba fetițele astea pe aici, el e în lumea lui, drept dovadă, pozele, ce scrie, melodia postată azi și tot așa. Sigur nici nu citește ce se scrie pe aici
ReplyDeleteDefineste "lumea lui". Da, e super talentat. Da, e barbat frumos. Da, are niste calitati pe care i le tot descopar si nu se mai termina. Dar mie îmi pare un barbat foarte asumat, care stie sa iubeasca sincer. Iar femeia lui, e femeia lui si punct. Cata vreme aia chiar stie sa il iubeasca. Deci nu mi se pare deloc un visator cu capul in nori. Dimpotriva. I-am urmarit mult comportamentul, prin prisma meseriei mele. Omul nu face compromisuri, chiar cu riscul de a ramane singur. Iar tipul asta de barbat imi da fiori. Mai putin de atat, nu vreau nici eu.
ReplyDeleteBuna dimineata. V-ati intors de la munte? Cum a fost? Robert a venit pana la urma? A raspuns invitatiei?
ReplyDeleteCa de obicei...Stiu ca a stat Ana cu el vreo 10 minute de vorba sa il convinga. Mai multe nu a zis nici ea.
ReplyDeleteOooo...s-au intalnit? :))))
ReplyDeletePe naiba. Cine il vede la ochi? Ca e mai greu de intalnit cu el decat cu girafa in Groenlanda :))))
ReplyDeleteTelefonic au vorbit.
Si? Ce au vorbit?
ReplyDeleteNu stiu. Nu a zis nimic Ana. Si nici noi nu am intrebat. E vorba de bun-simt, nu?
ReplyDeletePai din moment ce l-am vazut eu sambata, nu avea cum sa mearga la munte. Ca isi luase materiale. Parea ca vrea sa construiasca ceva.
ReplyDeleteAaaa...tu esti fata cu "incercatul". Si? Ai incercat ceva in weekendul asta? :)))
ReplyDeleteNeeh, ca nu sunt flusturatica. Am umor si fac poante, cele mai multe proaste. Nu mai aruncati cu pietre. Imi pare rau ca am lasam impresia asta. Cand am zis "sa-l incerc", asa vorbim noi astia mai tineri. Imi place de Robert si "incercatul" e pe termen lung.
ReplyDeleteCa sa raspund la intrebarea ta: am terminat litere, dar sunt deschisa si la chestii abstracte. Si am citit ca cica ar fi o lege: daca iti doresti ceva cu adevarat, se intampla. O chestie de fizica cuantica. Si eu imi doream demult sa "incerc" un barbat clasic sadea. Si karma face ca l-am vazut in Dedeman.:)))
Vezi ca mai sunt vreo cateva care au vrut asta. Si au cam plecat cu coada intre picioare.:)))
ReplyDeleteDe ce spui asta? Ana a reușit
DeleteCe a reusit Ana?
DeleteO legătură cu el
DeleteCe prostie! Care e legatura cu el? Ca ma faci sa rad :))))...are aceeasi legatura cu el pe care o avem toti. Doar ca ea il suna pentru ca noi o rugam. In rest ii respecta foarte mult intimitatea.
DeleteTreaba lor. Eu nu ma compar cu nimeni. Dar nu a fost barbat care sa imi reziste. Pur si simplu s-au indragostit toti de mine. :)))
ReplyDeleteOk, pai sa te vedem atunci. Daca reusesti sa-l scoti macar la o cafea, nu vorbesc de altele, doar o cafea, atunci eu iti platesc un citybreak.:))))
ReplyDelete...and this is a deal! :)))) Dar sa te tii de cuvant cu citybreak ul:)))
ReplyDeleteCe tampenie... Mai copii, voi sunteti normali la cap? Cum puteti sa faceti asa ceva? Pariuri pe timpul si viata oamenilor? Doamne, cata superficialitate...nici macar in gluma nu ar trebui sa vorbiti in halul asta...
ReplyDeleteUite ca sare lumea pe mine. Nu ma lasa sa castig un citybreak.:)))
ReplyDeleteScuzati-ma doamna, dumneavoastra nu ati avut fantezii niciodata. Sunteti fecioara si la capitolul asta... ati stat neprihanita si nu v-ati tras-o? :))))
Te lăsăm, suntem doar curioși dacă vei reuși :)
ReplyDeleteAcum serios...asta e o fetita care crede ca tot ce zboara se mananca. Dar banuiesc ca tu esti om matur. Ce e atata curiozitate? De ce o incurajezi sa faca asemenea prostie? Ce Dumnezeu? Gandesti? Sau ai caracter de matusa cu telenovele turcesti in cap?
ReplyDeleteNu o încurajează nimeni, ea și-a propus asta și îți dai seama ca face ce vrea. Mai departe, e strict problema lui cum îi va răspunde, asta dacă o va face.
ReplyDeletePai nu mai bine ii zici ca nu e bine ce face, decat "suntem curiosi"? Adica bagi batul prin gard. Gasesti suficient la "acces direct".
DeletePentru fetita cu pariul.
ReplyDeleteDraga mea, banuiesc ca esti foarte frumoasa si baietii pe care i-ai intalnit pana acum ti-au cazut la picioare si ti-au facut toate mofturile. Viata pe care ai dus-o te-a facut sa crezi ca esti o privilegiata si e normal ca lumea sa iti indeplineasca dorintele. Ca esti indreptatita sa ceri si sa primesti imediat ceea ce ceri. Ca nu trebuie sa misti un pai, pentru ca lucrurile pe care ti le doresti sa se intample. Ca e suficient sa transmiti vreunui prost dorinta ta, iar el ti-o va indeplini. Si vei avea o viata frumoasa.
Ai dreptate, vei avea o viata frumoasa o vreme. Te vei bucura de ea iar toata lumea te va considera o norocoasa. Insa va veni un timp in care vei realiza cat de searbada e viata ta. Lipsita de iubire, insa plina de servilism. Vei renunta la tot pentru iubire. Insa vei realiza ca pentru ceea ce tanjesti trebuie sa lupti. Ca iubirea nu este un alt moft. Ci o constanta in viata ta. Dar singura ta constanta a fost egoismul. Si vei vedea cum nu poti iubi, pentru ca te-ai format in egoism. Iar egoistii sunt cei mai patetici oameni. Pentru ca lupta doar pentru fundul lor, iar in iubire este intotdeuna voarba de doi.
Tu inca mai poti sa iti schimbi viata. Atfel, peste vreo 15 ani, te astept la sedinte de terapie cu mine. Si acolo vei incerca sa iti dovedesti ca ai avut motive sa faci toate ce le-ai facut. Vei incerca sa iti salvezi o imagine, cand de fapt, launtric, este doar minciuna, inselatorie, viata falsa.
Sper ca vei citi pana la capat. Stiu ca voi nu aveti rabdare cu nimic. Nu vorbesc de varsta, ci de pozitia de "femeie fatala".
Da Ana, asa e viata mea acum. Si ce daca? Poate in Dedeman am intalnit "my true love", stii tu ca nu e asa?
ReplyDeleteNu, draga mea, nu ai intalnit. Tu inca nu stii ce e aia. Pentru iubire trebuie sa lupti si sa invingi obstacolele interioare. Adica orgoliul, semetia, rautatea etc. Unde e iubire, toata astea nu incap. Iubirea merge pana la capat. Altfel e o minciuna. Iar tu minti, iubirea nu e un pariu, ci un zambet de o viata.
ReplyDeleteInca te mai poti schimba. Si iti mai zic ceva si te rog frumos sa nu te superi pe mine sau sa intelegi altceva: nu esti de calibrul barbatului pentru care ai facut pariul...nici pe departe :)
Tu ești?
DeleteNu, in totalitate. Inca mai lucrez la asta. Insa il tratez cu respect si nu il jignesc cu nesinceritatea mea.
DeleteSi sa pierd un citybreak? :)))
ReplyDeleteDraga mea, este pierdut din clipa in care te-ai gandit la el. Insa, ca sa nu il pierzi, te sfatuiesc sa pleci cu baiatul care iti plateste pariul. Sunt absolut convinsa ca abia asteapta.
ReplyDeleteStii tu ca este pierdut pariul...Toate stiti...Macar de-al naibii si tot o fac :)))
ReplyDeleteUite, voi inchide subiectul asta. Este imoral ce faci. Te avertizez ca simpla colega virtuala: nu o face pentru ca vei fi facuta praf. Si vei suferi. Si te sfatuiesc sa nu povestesti aici cum nu ai reusit. Pentru ca te vei transforma intr-o tinta a ironiilor. Si iar vei suferi.
ReplyDeleteIti propun sa organizam impreuna un citybreak, in care sa pleci cu acel coleg dispus sa plateasca. Numai nu fa o prostie cu pariul...Ca il vei pierde, e sigur. Dar mai important e ca vei suferi mult. Nu o fa.
Cred ca am sa-l instiintez pe Robert ca s-a ajuns prea departe aici si se fac pariuri legate de persoana lui. Sa va fie rusine!
ReplyDeleteDe acord. Do it! Si zi-ne si noua cum a reactionat.
DeleteL-ai anuntat? Sau doar ai amenintat lumea pe aici?
DeleteNeata. Deci? L-a anuntat cineva sau a fost o minciuna? Daca nu l-ati anuntat dati-mi mie contatul lui.
ReplyDeleteNu stiu daca l-a anuntat cineva, insa eu am luat legatura cu el ieri. Deci Alex, stai pe faza cu citybreak ul ala.:))))
ReplyDeleteAdica? A acceptat sa iesiti la o cafea? Asta nu pot sa cred, e o minciuna.
ReplyDeleteNuuu, stai ca avem de lucru. Deocamdata i-am zis ca sunt incepatoare si ca am nevoie de ajutor. Mi-a trimis niste materiale sa citesc si daca nu pricep ceva, sa il intreb. Iar eu nu voi pricepe multe chestii :))))
ReplyDeleteSi nu ti se pare nimic in neregula la ce ai facut?
ReplyDeleteDe ce sa mi se para in neinregula? Chiar vreau sa invat. Pozele lui imi plac de ma topesc si vreau sa invat de la el. Nu am mintit ca vreau sa invat. Chiar a fost saritor. Faptul ca mai iese si altceva pe langa asta, e un bonus...pe care mi-l doresc :))
ReplyDeletePai fix la bonusul ala ma refeream. Nu ti se pare nimic imoral?
ReplyDeleteNu. Eu doar las usi deschise...larg deschise, cateva apropouri nevinovate, poate putina indrazneala. Sunt femeie si stiu ce sa fac sa atrag un barbat:)))).
ReplyDeleteDar ideea de baza e ca vreau sa invat fotografie...deci nu vad nimic imoral.:)))
Draga mea, ti-am zis ieri tot ce aveam de zis. Evident ca vei face cum vrei. Insa iti spun ca vei suferi. Vei suferi mult. Pentru ca vei crede ca e ca ceilalti si iti vor creste aripi. Dar el nu e un "baiat", ci un barbat pe care nu-l intereseaza avansurile tale de femeiusca, daca nu vii cu ceva peste asta. Mult mai mult decat un trup frumos. Intelege, nu e ca ceilalti. Si iti spun pentru ca si eu m-am inselat in privinta lui. Adica am fost acolo unde esti tu acum. Cu sinceritate: nu fa prostia asta, vei suferi.
ReplyDeleteE concurența acerba se pare.
DeleteDa, da. Concurenta ca la nebuni. Numai printese, regine si alte oratanii pe aici :)))...toate se cred cele mai fatale femei...vai de capul lor :))))
ReplyDeleteAi uitat de zeite!!!...:))))
ReplyDeleteScuze...data viitoare imi amintesc. :)))
ReplyDeleteEu credeam ca femeile sunt mai altfel. Cand colo vad niste ipocrite, inchipuite, cu pretentii cat casa, dar fara nicio baza reala. Egoiste si mocirloase, gunoaie sufleteste vorbind, cu impresia ca li se cuvine sa faca mizerii. Tarfe cu pretentii :)))...nu vorbesc de majoritate ci de ce citesc pe aici
Bai, eu sunt femeie dar iti dau dreptate. Daca pe mine ma oripileaza caracterul unora dintre suratele mele, daramite pe un barbat. Ai avut dreptate: niste vampe cu pretentii de zeite:))
ReplyDeleteCred ca le-ai liniștit, deși asta era alegerea lui, nu pot să cred ca nu știe ce se întâmplă pe-aici
ReplyDeleteNu stia. Era suparat, cu catelul la spital.
DeleteNu stia. L-am sunat si i-am spus ca pune lumea pariu pe el. Mai exact pe... Ia sa vedem daca copchila mai are tupeu sa il abordeze :)))
ReplyDeleteAm inteles ca i-a mai venit un semnal si din alta parte. Si eu i-am dat mesaj. Deci fetita a pierdut citybreak ul:)))
ReplyDeleteDa, lasati-l in pace. Era la spital cu catelusa. Nu cred ca e bine sa il mai deranjați, din moment ce clocoteste de suparare. Si pentru printese si regine...raspunsul lui a fost "nu ma intereseaza ce fac toate proastele"...trageti singuri concluziile.:)))
ReplyDeleteVoi sunteti niste babalaci rautaciosi. De ce v-ati dus si ati dat repede cu goarna? Acum m-a blocat pe mess. Sunteti niste fraieri. V-am adus voua un prejudiciu? Ce daca ieseam la o cafea cu el? De ce nu o faceti voi? Acum mi-a inchis toate caile de comunicare si nici macar nu il mai pot intreba despre fotografie. Doamne, ce idioti sunteti. Ma mir ca nu muriti de grija caprei vecinului. Eu tot voi gasi o cale de a ma vedea cu el. Asa ca va transmit un deget ridicat, fraieri geriatrici!
ReplyDeleteGrupul la care se referi, iti ofera acelasi deget ridicat. Doar ca e de la toti:))))
DeleteCat de urat...asa de mult ati coborat nivelul discutiei? Chiar trebuie sa faceti asta? Eu zic sa ne oprim aici si sa comentam despre altceva. Ca de exemplu, am vazut ca Robert a postat pe un grup de astrofotografie ca vrea sa se apuce sa fotografieze o nebuloasa NCG nu-stiu-cum. Nu vreti mai bine sa il rugam sa participam si noi la procesul in sine?
ReplyDeleteUrat pentru ca i s-a dat apa la moara fetei aleia. Daca o ignora toata lumea, nu se ajungea aici. Dar sunt cativa care baga batul prin gard...ai ei nevoie de spectacol. Niste manelisti.
DeleteSchimband registrul, cred ca interesanta ideea ta cu participarea. Vorbesti cu el sa ne anunte si sa ne lase sa vedem si noi?
ReplyDeleteAm vorbit cu el. A zis ca ne anunta. Doar ca e noaptea si ca ar trebui sa fim pregatiti pentru asa ceva. Probabil saptamana viitoare. A zis ca el trage la stele cateva nopti...deci sunt mai multe oportunitati de invatare.
ReplyDeletePai si cum ramane? Ne anunta el aici? Sau pe fiecare in parte? Ne zice macar cu cateva zile inainte? Cat se sta? Unde se face?
ReplyDeleteDoamne, cate intrebari!!! :)))))
ReplyDeleteHabar n-am. Cred ca ne va spune. S-a intamplat vreodata sa organizeze ceva si sa nu ai toate detaliile?
Eu vin oricum. Daca mai face o prezentare ca in seara aia, cand aproape am avut orgasm, sunt prima prezenta :))))
ReplyDeleteNu cred ca mai face asta. El are treaba sa fotografieze nebuloasa aia. Crezi ca mai sta de fundul nostru? Mergem acolo sa observam si, probabil, sa-l incurcam.:)))
ReplyDeleteDragilor, asta cu incurcatul este mai probabil. Eu va propun sa mergem si sa stam linistiti mai deoparte, mai punem cate o intrebare, incercam si noi sa facem o poza de asta. Nu cred ca nu ne sare in ajutor. Nu este genul care sa se uite cu pasivitate cum ne chinuim. Insa chiar nu as vrea sa il deranjam. Ci, daca putem, sa ii facem sederea mai placuta. De exemplu eu pot face prajituri si ceai. Altcineva se poate ocupa de o gustare etc. Ce ziceti?
ReplyDeleteAna, macar pentru prajiturile tale, merita sa venim :)))
ReplyDeleteMultumes frumos. Ma bucura sa aud asta :)
DeleteDaaa, prajiturile Anei. Imi amintesc de faza de la munte cand nu pricepeam despre ce e vorba :))))
ReplyDeleteDar voi pe el l-ati intrebat daca e bine? Ca vad ca doar cerem de la el, fara sa oferim nimic. Care e diferenta dintre noi și jigodiile egoiste de care se vorbea? Ati sunat? Are nevoie de ceva? Catelusa e bine?
ReplyDeleteBine nu prea pare , melodiile postate pe fb vorbesc de la sine. Degeaba luptă fătucile astea pe-aici ,asta e clar. Mai bine, cine-i este mai apropiat, să-l întrebe de cățelușă, cum se simte. Nu cred că-i arde de prăjituri și de ceai
ReplyDeleteCand treci prin ce a trecut el, nu cred ca are nevoie de prea multe telefoane nesincere. Pentru ca tocmai de nesinceritate e satul.
ReplyDeletePrin ce a trecut, a pierdut pe cineva drag?
ReplyDeleteDoar nu voi povesti aici, asta-i buna :))
ReplyDeleteNici nu pare genul care s ar confesa cuiva, poate tu îi ești foarte apropiat sau apropiată
ReplyDeleteSuntem prieteni de la 12 ani. Este un introvertit, dar evenimentele recente l-au făcut ermetic. Asteptari mari...deziluzii pe masura. Aaa e cand ai încredere oarba in cuvintele oamenilor si la sfarsit ti se arata faptele.
ReplyDeletedragul de el. asa e cu oamenii perversi si mincinosi.
DeletePoate tocmai prajiturile si ceaiul îl vor scoate din starea asta, stii tu? :)
ReplyDeletePoate, poți încerca, de ce nu?
ReplyDeleteEu nu incerc, chiar fac ce spun.
ReplyDeleteDimineata era naspa tare. Nici nu a vrut să stea de vb cu mine.
ReplyDeletePoate e ceva legat de cățelușa,..
ReplyDeleteSau nu.
ReplyDeleteNici cu mine nu a stat de vorba. L-am sunat imediat dupa ce am auzit ca nu îi este bine. Maximum două minute a vorbit cu mine și am incercat sa aflu ceva...lemn, nimic. Si apoi mi-a inchis.
ReplyDeleteMai stiti ceva de el? Ati mai vorbit? Cum e?
ReplyDeleteNoi suntem toti la munte la Ana. I-am lasat mesaje peste mesaje, nu a raspuns la nici unul.
ReplyDeleteMa intreb daca autorului i se mai scoala de la atatea texte plangaciose, fara nicio noima, batiste, evadari, cred ca si postacii au intrat in depresie :) de ingrijorare. Treburi serioase. Sper ca autorul nu are familie ca ar fi demni de mila, iar daca e trecut si de 35-40 ani probabil ca a evadat muuult in (din) viata asta, acum e victima si deziluzionat! :).
ReplyDeleteDraga anonimule, iti sugerez sa citesti mai mult. Dupa tine, pastrand proporțiile, Balzac e un flecar, Eco un obsedat, Shakespeare un dement sadic, Dostoievski un impotent guraliv iar Eminescu un nebun. Din pacate totul este in mintea ta, adica a unui omulet marunt, votant Sosoaca, care prefera sa arunce cu noroi și crede că Pamantul e plat.
DeleteDar sa lasam asta. Sa presupunem ca intre tine și Robert nu e o distanta de cateva biblioteci. Si ca tie chiar nu iti place ce face. Poti sa ii explici asta in mod frumos. Dar sa intri in casa omului si sa faci treaba mare in mijlocul sufrageriei, este exact mentalitate de jeg și caracter infect. Asa ca te rog eu, lasa-ne pe noi asa prosti cum suntem si mergi tu la manelele și serialele tale turcesti.
Iar noi ne intrebam cat de tampit esti :)))...Noua ne place si este un blog pe care il citim cu admiratie. Stii regula trolilor: ma-ta e curva. Si cand nu iti place, treci mai departe.:))))
ReplyDeleteSerios? Chiar trebuie sa te cobori la nivelul tampitului? Era de asteptat sa apara si un cretin in peisaj. Ma mir ca nu a aparut pana acum.
ReplyDeleteUn frustrat(a). Imi plac oamenii astia care strica aerul, dar ei sunt anonimi. :)))
ReplyDeleteIa da-i un mesaj si zi-i in fata asta..hai sa te vad tupeistule.
Prea multa democratie aici. In locul lui Robert, ii luăm IP-ul si mergeam peste fraier/a acasa sa îmi arate el/ea cum mi-o scoala:)))). Robert te ajut eu daca nu stii sa faci tracking pe IP. Ca sunt satul de smecheri de astia anonimi care imput aerul pe aici. Robert daca imi dai drept de admin, pana maine stim cine e cretinul/a.
ReplyDelete