Stăpân sunt pe-o pustie împărăţie
Clădită pe nimicuri ce pietre s-au ajuns.
Cu gândurile mele şi clipe au pătruns
Ascunse – n zidărie.
Am aruncat în toamnă privirile acele,
Verzi, aburite de lacrimi, ca o mare.
Sărate, ca adâncul din prima –mbrăţişare.
Ca tremurul de stele.
Ce frumos! Ma suprinzi de fiecare data. Am cautat poezia pe net. N-am gasit. Cine a scris-o?
ReplyDeleteAi schimbat setarile la comentarii? Ca a trebuit sa trec printr-o gramada de chestii de securitate...Aproape ca o lasasem balta. Sau poate de asta ai schimbat? Sa descurajezi comentariile?
Si mie mi-au aparut aceleasi chestii de securitate. Dar nu cred ca a facut el ceva ci este de la blog in sine.
ReplyDeleteDa, frumos, foarte frumos. Cred ca sunt versurile lui. Seamana cu stilul sau.
Iar poza...pur si simplu sunt indragostita de modul in care se joaca cu nuantele. Trecerile prin negru imi plac cel mai mult. Despre locuri, nu mai vorbesc.
Minunata poza, minunate versurile. Ai folosit filtrul de polarizare circular? Dintre alea din care mi-ai dat si mie?
ReplyDeleteOff topic: Ha ha ha...sa inteleg ca de acum inainte nu vor mai fi comentarii la liber? Ci doar cu teste automate de securitate? Deci s-a terminat cu comentariile tampite? Uaaaaaaauuuu!!!!!:)))))