Înviere

 

Parafrazându- l pe guru de Georgescu, picătura asta nu este doar apă, ci o clipă care a ales să rămână. Am fost norocos, in două secunde nu mai era.

Însă atârnată între cădere și dispariție, ea pare să fi uitat legea timpului, ca și cum ar fi ascultat o chemare mai veche decât graba lumii. În liniștea aceea suspendată, lumina se adună, iar strălucirea nu vine din exterior, ci pare să se nască dintr-un adevăr ascuns, pe care doar răbdarea îl poate vedea.

Floarea nu mai caută frumusețea, dar o poartă încă, în mod tăcut, în fiecare margine. Din ea se desprinde această lacrimă limpede, ca o mărturisire fără cuvinte — că tot ce se sfârșește lasă în urmă o lumină.

Și poate că norocul nu a fost al momentului, ci al privirii care a știut să-l recunoască. Pentru că între cădere și clipire, între viață și uitare, există uneori o secundă în care lumea devine întreagă — și acea secundă mi-a fost oferită acum, de Înviere.