Încă o zi...
Încă o lacrimă pierdută-n infinit.
Pământ nevăzut, dar cernit
Nemulţumit veşnic de sine.
Aburul tras peste văi
Ascunse poteci neluminate
Sunt pline de geruri sărate,
Pe-a gândului aprige căi.
Închis pare totul în piatră.
O singură stea călătoare
Alunecă straniu şi moare,
Izbindu – se tare de vatră.
Sunt numai năluci pe poteci,
Când, poate, târziu o să treci …
Buna. Cu toata greutatea cu care iti pot scrie mesaj, vreau sa îți zic : wow! La totul!!! Incredibil, om frumos!
ReplyDeleteSunt melancolica. Ploua si ma gandesc la tine. Ma bucur mult ca te-am cunoscut. Dar nu ma bucur pentru zidul de care m-am lovit. As vrea sa fiu acolo cand faci pozele astea. Sau cand creezi o povestioara. Vreau sa iti vad starile. Vreau sa iti respir aerul. Si tu stii ...
ReplyDeleteDar stii ceva? Nu eu m-am lovit de un zid. Ca daca doar ma loveam de el, il cataram. Ci zidul m-a lovit pe mine. Nu stiu cum, nu stiu de ce...