"Dac-ai ști ce dragă-mi esti,
Ți-ai da drumul pe ferești
Și-ai veni, calda, -n picaj
De te-as lua de pe pavaj,
Lin,
Ca pe-o floare grea de crin
Și te-as pune-ntr-un pahar
Pe o prispă de cleștar,
Nu în apa, ci în lapte sau ulei,
Sa te pup adânc și rar,
Zi și noapte,
unde vrei."
Am fost întrebat ce cred despre oameni în general. Despre ce sunt. Despre credințele lor. Despre năzuințele lor. Și spuneam că oamenii sunt diferiți si divergenți. Și că realitatea fiecăruia e diferită si totală. Că fiecare are universul propriu care este distinct de universul celuilalt. Cu adevarul se întâmplă cam la fel. Oamenii aud numai ce vor sa audă si cred numai ce vor sa creadă. Indiferent de situație. Indiferent dacă cineva il stropește cu bidineaua de var alb, omul va zice in continuare că varul ăla e negru. Pentru că așa îi este lui mai bine. Mai comod. Mai confortabil. Pentru că așa își dorește. Și așa e normal sa fie. Dorințele fiecaruia ne fac să fim ceea ce suntem. Sau să avem ceea ce ne-am dorit. Întotdeauna a fost asa. Nu e vorba de moralitate sau de alte sisteme complicate. Noi toți proiectăm lumea interioară în exterior și ne legam de faptul că vrem ca varul să fie negru. Si devine monstruos de negru. Pentru că asta ne dorim. Argumentele pe care le ai în legătură cu ceva, de multe ori nu au nicio legătură cu ceea ce crezi cu adevărat sau cu realitatea în sine. Însă dau bine. Imaginea conteaza...in fața cui oare?
Sunt multe măști, unele frumoase, altele monstruoase, multe caraghioase, iar altele cu linii căzute de expresie. V de la vendetta: “Pune-i unui om o masca pe față și el îți va spune tot adevarul”.
Sunt un copac, in mijlocul unui câmp, bătut de furtună. Mă tot întreb de ceva vreme... ce înseamnă, real, a fi bine?! Știu aproape toate explicațiile din cărți, dar, real, ce înseamnă a fi bine?! Separat chiar și de povestea ca tu esti buricul pământului, că, in primul rând, pe tine te ai in grijă, cu tine faci calatoria până la capat bla bla … Știu, e important să nu te pierzi, în fond, dacă tot ai obligația sau plăcerea să călătorești, e păcat să-l pierzi pe ăla cu care o faci, mai ales că e singurul aflat real in ecuație și alt sine nu mai ai…dar, dincolo de filosofii, cutume, realități, ce înseamnă, ca simțire, a fi bine?! Habar n-am. Mi-am pierdut binele? Văd viața ca pe o gară pustie într-o zi de toamnă plumburie. Plouă rece. Bate vântul. Iar eu pe peronul ei, singur, așteptând un tren. Un tren ce nu mai vine... însă aștept.
"Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici? Cum o mai duceţi cu fericirea?"
Așa cum a fost anunțat, cu câțiva dintre voi, am facut un mic curs de astrofotografie. Elementul ales a fost Pleiadele, un roi stelar deschis vizibil cu ochiul liber, ușor de fotografiat.
Cât am așteptat un ochi de cer senin, am parcurs împreună câteva noțiuni de astronomie, pentru ca astrofotografia fără o teorie astronomica nu este posibilă.
Ați văzut exact condițiile în care se fotografiază...deloc ușor. Mă bucur că ați fost deschiși, dornici de cunoaștere, iar cei doi copii, Mara si Dragoș, de-a dreptul impresionanți cu puterea lor de învățare.
Mulțumesc pentru pozele trimise, m-am uitat atent peste ele. V-am zis că fac un concurs cu premii pentru motivarea voastră.
Pe locul întâi și câștigătoarea unui obiectiv manual Nikon135mm, MARA
Pe locul al treilea si câștigătorii unui kit de curățare lentile, cuplul MARIUS si ELENA
Îmi plac răsăriturile. Poate din perioada căminelor mi se trage. Nu știu. Mă trezesc ușor, sar din pat, nu-mi place sa lenevesc. Ies afara și aștept Soarele. Nu-l aștept ca să fac nu-știu-ce salut, sau să mă închin la el. Ci pentru că mă face să zâmbesc.
Fac parte din ceva imens și mă bucur că sunt norocosul care poate conștientiza frumusețea fiecărei dimineți in parte.
Îmi vine să strig ca eroina lui Prevost "un autre jour, une autre vie!"
Aici este unul dintre cele mai bune locuri de fotografiat asfințitul. Vă îndemn să mergeți. Am fotografiat copacul de zeci de ori. De fiecare data alt cer. Însă copacul a rămas același. Tocmai pentru că reprezintă un punct fix in haosul...
Nu vreau sa îl schimb. Pentru că teoria haosului îmi zice că într-un sistem, oricât de determinist ar fi, dacă ecuațiile care îi descriu comportamentul sunt neliniare, o mica modificare a condițiilor inițiale, duce la un rezultat imprevizibil și catastrofic. Fix ce îmi lipsește.
La sugestia unui prieten mai în vârstă, care mi-a explicat de ce nu e bine, nici măcar pentru el, să leg toți caii din herghelie pentru câțiva măgari nesimțiți, voi redeschide comentariile. Asta și pentru că am observat dorința oamenilor de a învăța. Cel puțin la fotografia cu cerul, am primit peste 100 de mesaje pe messenger, un bombardament întreg. Sa incepem:
1. Setările aparatului. In general fotografiez peisajele de pe trepied. Pun ISO 100, diafragma între F8 și F11, iar timpul de expunere cât rezultă pentru o expunere corectă. Daca am nevoie sa îngheț imaginea, ridic timpul de expunere și mă joc din ISO pentru o expunere corectă.
Astea ar fi cele trei stări principale. Însă eu nu las White Balance pe auto ci îl customizez in grade K, în funcție de ceea ce vreau sa fac. De exemplu pentru fotografiile de noapte folosesc 4000-4500K, iar pentru un apus cu cer incendiar 7000-7500. Dar este in funcție de cum simt eu atmosfera.
Alta setare pe care o controlez este sistemul de metering. Tocmai pentru că vreau ca subiectul să fie expus corect, însă fara a arde cerul, de exemplu, folosesc destul de des spot sau small area. Este adevărat că unele zone vor fi mai închise, însă le recuperez din editare.
Astea sunt setările mele însă fiecare este liber de a face cum dorește. Nu e nimic bătut în cuie. Mai important decât orice este să fii acolo, să prinzi momentul. Căutarea, calea are rostul ei. Câteodată găsești, câteodată nu. Însă drumul este de neprețuit.
2. Tehnica folosită. Am mai multe aparate și echipamente. Majoritatea SH. Și vă sfătuiesc să luați SH-uri. Sunt bune și la mai puțin de jumătate de preț. Iar dacă se strica ceva, nu te doare sufletul prea tare.
Camerele pe care le-am folosit pentru peisaj sunt Nikon D750, Nikon Z6II, Canon Gx7mark II. Iar pentru wildlife, sport și tot ce tine focala lunga, am un Olympus OMD1 MARK II. Pentru cer folosesc senzor full frame sau camera specializata de la ZWO.
Obiectivele toate sunt verificate, cu o sticla incredibilă, majoritatea SH. Am toate categoriile: de la fisheye de 8mm până la focale de peste 600mm. Obiectivul cel mai folosit este un 24-120mm cu F4 pe toată plaja. Este deosebit. Cred că Canon are ceva asemănător 24-105mm, daca nu mă înșel. In fotografia de noapte, folosesc telescoapele. Dar asta este o discuție mult prea largă. O lăsăm pentru altă dată.
Un alt element important în echipamentul meu este trepiedul și montura ecuatoriala (opțională din moment ce nu faceti astrofoto). Trepiedul este condiție sine qua non pentru oricine vrea niste poze serioase, indiferent ce auziți de la câțiva mușchi umflați ce reușesc expuneri de peste o secundă din mână. Fals.
Rucsacul iar este important. Eu am unul special, bicameral: sus pun apă, sandvișuri, și o pereche de chiloți curați (pentru situația în care întâlnesc ursul), iar jos am tot aparatul și două-trei obiective: fisheye, 24-120 și macro. In lateral agăț trepiedul și montura. Iar in alte buzunare îndes intervalometrul, lanternă, baterii de rezerva si un powerbank de 30.000mAh.
Opțional car după mine un cuțit, brichete, pastile și chestii de genul. Iar dacă rămân peste noapte undeva, iau un o folie termica, bivuac...dar cred că doar de doua ori le-am folosit până amu.
3. Locurile unde fac pozele.
Mișun prin pădure pe la Dobrovăț. Cam pe acolo fac majoritatea pozelor. Sau mai merg pe la munte din când în când. Iar la mare doar am treabă în zona.
După cum am zis, deși îmi place, fotografia este elementul secundar a ceea ce fac. Iar ce fac se cheamă plimbare. Cu cât mai lungă, cu atât mai bună. Și când văd un subiect ok, îl fotografiez. Însă am zile in care nu vad nimic sau nu am chef de poze. Și tot ce fac este sa mă plimb și să mă întâlnesc cu tot felul de animăluțe. Dar echipamentul îl car in spate, orice ar fi.
4. Despre mine, cu scuzele de rigoare, nu vorbesc. Și va rog sa îmi respectați alegerea.
Cu drag va răspund la întrebări, daca sunt pertinente.
-nebuloasa "Alergătorul"- Am fost acolo invitat de către un muzeu foarte prestigios al țării (prietenii știu despre ce vorbesc) ...
