E miercuri. Sunt furios, supărat, turbat, înverșunat, frustrat. Ma simt păgubit, privat de un drept: dreptul la soare. Și Bacovia asta de afară, mă scoate din pepeni. Înțeleg că este sfârșit de toamnă, dar se simte ca și cum ar fi sfârșit de tot.
Îmi amintesc de discuțiile pe care le aveam cu un prieten poet, mult mai în vârstă și mai deștept, care avea aceeași problema ca mine: lipsa soarelui îi golea de viață și îl apucau gândurile "profunde". Pentru el era o enigma cum omul (avand constiinta mortii) poate face atâtea lucruri intr-un interval de timp asa mic. Si, culmea, nu o ia razna cu acea apăsare fenomenală, cotidiană, funebră: actul de deces in buzunar. Pentru că asta este. Ne naștem cu această cruzime. Omenirea este un imens lagăr de exterminare iar noi, oamenii, avem conștiința cotidiana a faptului ca vom muri. Si cu toate astea funcționăm.
Kant spunea ca moartea e ca Polul Nord: știm ca e acolo dar nu credem că ajungem vreodată. Ceva blochează conștiința funebrului. De unde rezultă că subconștientul nostru stie muuuult mai multe despre moarte. Și-i transmite conștientului "relax dude, stay cool. It's not so bad".
Tot poetul mi-a indicat sa citesc o carte "Plugarul si Moartea". Și de atunci tot o recitesc.
Asta noapte am citit-o iarăși. Pentru că nu aveam somn. E vorba de un tip care ii reproșează Morții o grămadă de chestii. Moartea il ascultă, încearcă sa-l calmeze cu aceleași platitudini pe care le știm cu toții. Ca nimeni nu scapă, ca fiecare e dator cu asa ceva. Bla-bla-urile curg. Si la final apare Dumnezeu care, împăciuitor, le spune ca ambii au dreptate.
WTF? Adică pana si dreptatea divina este relativa? Si m-am înfuriat si mai tare. Pentru ca nu exista mult-promisa libertate. Sau acea libertate exista doar "in acte". In realitate pendulăm între binoame. Suntem limitați.
Avem libertatea de a a alege sau stânga sau dreapta. Disjuncție exclusivă. Dar poate eu vreau sa merg spre zenit sau nadir. Sau in ambele in același timp. Nop...nu se poate. Spre acele locuri poți doar visa.
Avem libertatea de a alege o culoare preferata din interiorul intervalului alb-negru. Dar de ce? Mie-mi place culoarea alcamiu. Pai nu, nu trebuie sa-ti placa. Nu este in interval ROGVAIV. Deci nu exista.
"Omul este atat de liber incat si-a ales sa fie muritor" zicea unul dintre sfinții din calendar, referindu-se la actul creatiei. Habar n-am care. Cred ca cel zis si "gura de aur". Serios??? Ce treaba am eu cu faptul ca prostul de Adam a mușcat dintr-un măr? Sau ca Eva a fost sedusă de un sarpe?
Nu, domnule, n-am nici o treabă cu asa ceva. Eu acum trăiesc si nu trebuie sa trag pentru greșelile altora. Ți se promite marea cu sarea. De ce m-ar interesa "muzica celesta"? Imi place "muzica mundana" asa cum este. Il prefer pe Minculescu spunând "buna seara, prieteni" decât sa aud coruri de androgini îngânând ceva veșnic.
Nu eu am ales să mă nasc. Nu m-a întrebat nimeni, nu am cerut asta. M-am trezit aici, plin de întrebări, cu o condamnare la moarte in buzunar (cum zicea prietenul meu poet), fără niciun răspuns la întrebarea sensului vieții. Era mai cinstit asa: te-am adus aici, sensul vieții tale e asta, fii obedient etc. Dar nu. E cam si cum ai cumpăra un Boeing fără carte tehnică si il conduci fără să fi făcut o ora de aeronavigatie.
Mă simt ca un șoarece intr-un labirint, urmărit cu interes de un om cu halat alb.
Blue pill or red pill?
